duminică, 6 septembrie 2009

Afectivitatea sub lupă ! Pavel Coruţ !







Astăzi am să comentez puţin un capitol din cartea „ Îngeri rebeli " şi anume, „ Afectivitatea sub lupă “ (pag.532 -537)! Este un capitol în care , spre deosebire de ideea corectă din creştinism, care îţi cere să te rogi pentru toţi oamenii, inclusiv duşmanii tăi sau oamenii ale căror tipare de gândire sau comportament le urăşti, sentimentul de bază care trebuie să guverneze în mintea şi sufletul nostru fiind iubirea, în cazul domnului Coruţ , li se dă voie, ba şi sunt justificate anumite sentimente negative ca dispreţul, ura, mânia justificată, repulsie, frustrarea, atât timp cât sunt ţinute în frâu de conştiinţă ! Iată explicaţia dânsului :



 „ Un oprimat nu-şi poate simpatiza ori iubi opresorul, fapt pentru care o ură rece, calmă, ţinută în frâul conştiinţei este mai potrivită. (Un oprimat nu poate fi de acord cu faptele, gândurile opresorului, dar îl poate iubi, pentru că oricine se poate schimba, chiar şi în al 12-lea ceas - vezi tâlharul de pe cruce , de aceea trebuie să ne păstrăm mereu speranţa şi să ne rugăm pentru opresori , dacă avem o gândire creştină şi, din punctual meu de vedere, mai aproape de Dumnezeu, decât a domnul Coruţ ! ). E normal ca o persoană onestă să se indigneze de necinstea politicienilor şi a altor paraziţi furăcioşi ( paraziţi religioşi, speculanţi etc. ). Frustrarea generată de nedreptăţi sociale sau familiare poate fi transformată într-un afect stenic ( dinamizator ), care să ne mobilizeze pentru îndepărtarea cauzelor ei.(de acord cu dumnealui )        

      Dispreţul la adresa persoanelor bestializate este chiar normal şi recomandat, în toate formele posibile, începând de la diverse forme de ironie şi până la precizarea clară a atitudinii de respingere ...( nu sunt de acord cu această atitudine, nici chiar ironică, pentru că atitudinea ironică , deşi poate avea, pe undeva, speranţa în schimbare, în atitudine, a celui ironizat, nu arată dragoste şi înţelegere a celuilalt, chiar şi a inconştienţei lui, ci o atitudine de superioritate şi dispreţ, care mai degrabă îi pot dinamiza atitudinele reactive, chiar şi violente la adresa celui care ironizează şi mai puţin probabilitatea ca el să-şi schimbe atitudinea sau acţiunea, asta însemnând, de fapt, conştientizarea greşelii sale , care este o acţiune de iluminare, ce are la bază renunţarea la acel tipar de comportament sau de gândire, ceea ce prin ironizare este foarte rar  posibil ) şi la pag. 537-Sentimentele pot avea caracter stenic (întăritor, dinamizator, mobilizator ) sau astenic (demobilizator ), indiferent de polaritatea lor negativă sau pozitivă . Gândirea simplistă, influenţată mistic, tinde să dea caracter stenic numai sentimentelor pozitive şi astenic, ba chiar şi distructiv, sentimentelor negative. În realitate, sentimentele nu se supun acestei reguli eronate. De exemplu, în anumite situaţii, sentimentele negative au caracter stenic şi ne pozitivează acţiunile. ( sentimentele negative ne pot dinamiza acţiunile ,dar ele sunt încărcate de energie negativă, de superioritate sau dispreţ, care nu pot crea decât un ego încărcat negativ şi reactiv la adresa celorlalţi, în special a celor ale căror tipare de gândire şi acţiune le urâm, deci nu pot fi eliberatoare pentru cei care au generat acele acţiuni ).Ura împotriva agresorilor psihici şi economici ai naţiunii noastre ne mobilizează curajul de a lupta, eroismul, spiritul de sacrificiu, dorinţa de libertate şi demnitate (sclavii din semicolonia română nu au nici libertate reală, nici demnitate ). (trebuie să avem ură pentru faptele, gândurile eu-rilor lor inconştiente sau egoiste, nu pentru ei ca persoane . Trebuie să ne dorim ca toată lumea să facă fapte bune şi să revină la gândurile bune )



   Frustrarea şi revolta împotriva actelor de injustiţie socială, ţinute sub control raţional, ne mobilizează să învăţăm, să muncim şi să acţionăm inteligent pentru îndepărtarea lor. Mânia declanşată de nedreptăţile unor şefi sau patroni, controlată raţional, ne poate propulsa în direcţii pozitive, cum ar fi : ne mobilizăm să-i depăşim în ierarhie, ne privatizăm şi câştigăm mai mult decât ei, transformăm mânia în dispreţ justificat etc. “





3 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Domnul Coruţ este un om extrem de inteligent. Dumneavoastră, la fel. Ceea ce subliniaţi este foarte interesant şi ţine de o demnitate umană necesară, pe care trebuie să o păstrăm în relaţiile cu ceilalţi....

Elvis spunea...

Între timp mi-am mai schimbat părerile şi chiar găsesc necesare aceste atitudini faţă de toţi oamenii,pe care le au creştinii, şi anume de a te ruga pentru toţi cei cu caractere urâte, chiar dacă rugăciunile tale nu au un efect imediat! Cel puţin, aşa păstrezi în inimă şi minte o atitudine corectă faţă de cei din jurul tău ! Poate nu drăcuşorii sunt de vină că oamenii fac fapte rele, ci noi, prin faptul că ascultăm de gândurile rele din capul nostru şi apoi certaţi de conştiinţă ,găsim justificări pentru toate faptele noastre rele !

Şerban Tomşa spunea...

E minunat să-i privim cu înţelegere şi iubire pe toţi cei care fac rău... Poate că învăluindu-i cu gânduri bune, îi vom influenţa în acţiunile lor...