duminică, 28 februarie 2010

Să zâmbim un pic !

 „ Iartă-mă !" Orice ai spune tu, ştiu că am greşit !




   











Am cam obosit, să fie de vină burtica mea plină ?












Acuma am greşit şi eu un pic...Important că ştiţi la ce mă refer ...  












Te iubesc de nu mai pot, sufleţel !













Chiar de va fi să trec prin Valea Morţii nu mă tem de niciun rău, căci Domnul este cu mine !












Doar ţi-am spus John că nu ai calculat bine unghiul...Uite , acum ce am făcut !










Parcă am mai văzut şi la noi astfel de poliţişti ! Eu vă spun sigur că sunt ! Ca jandarm în patrulă în armată, am stat 8 luni cu ei în Bucureşti !












O să mă pot ţine ? Nu cred !












maşina unei „blonde" de orice culoare naturală sau a unui „blond"...











Facem şi noi ce putem, dar e cam greu uriaşul ăsta...











Văleu, maică, ce frig îmi e...














Ei, am avut şi eu o zi proastă, ce vă holbaţi aşa ?


luni, 15 februarie 2010

Despre Eul emoţional !

   Majoritatea dintre noi avem două euri (ego-uri), eul emoţional şi eul raţional, mintea şi sufletul sau inima, cum mai sunt denumite aceste instanţe ! Fiecare are logica ei şi fiecare gândeşte în felul său specific ! Dacă unui Eu (ego) raţional îi plac analizele logice, argumentate, eului sufletesc, emoţional, afectiv îi plac motivaţiile sufleteşti, romantice, emoţionale sau de orice altă natură, numai raţionale, nu ! Dacă Eul emoţional foloseşte când se exprimă sintagma „ eu simt că ...", cel raţional, foloseşte sintagmele „eu cred că, eu spun că, eu consider că..." ! Majoritatea dintre noi ne identificăm cu unul din aceste două euri (ego-uri), alternativ sau îl preferăm pe unul în dauna celuilalt ! Se spune despre eul emoţional că poate lua contact mult mai uşor cu intuiţia sau inspiraţia divină sau de orice altă natură şi sunt de acord cu acestă afirmaţie ! De aceea femeile, care preferă identificarea cu acest eu (ego) sunt mai intuitive, citesc mai repede personalitatea celuilalt sau trăsăturile de bază ale interlocutorului ! Şi bărbaţii pot reuşi acest lucru, dacă îşi mută atenţia spre ceea ce numesc ei „fler" sau „simţ" şi ascultă vocea acestuia ! În general, bărbaţii sunt raţionali, preferă argumentele raţionale celor afective şi rareori, doar când iubesc sau sunt îndrăgostiţi gândesc cu inima ! Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul creştinilor practicanţi ! Majoritatea creştinilor practicanţi, nu contează dacă sunt bărbaţi sau femei, gândesc cu inima ! Datorită protecţiei divine pe care şi-o asigură prin credinţa lor, a interlocutorului permanent pe care îl au în Isus, ca prieten, Domn, Stăpân corect, protector, ei refuză să mai gândească cu mintea, de aceea, în general dialogurile cu creştinii practicanţi, de orice confesiune, sunt foarte dificile, de multe ori imposibile datorită poziţionării diferite a fiecăruia dintre ei !

    Creştinii, prin credinţa lor, îşi creează un univers propriu, un univers din care nu vor să scape, pentru că se simt foarte bine în el, de aceea orice încercare de convingere raţională că anumite credinţe din acest Univers sunt false sunt sortite eşecului din start ! Eu i-aş numi oameni care îşi suspendă creierul, pentru avantajele psihologice, raţionale, afective, practice ale credinţei lor ! Dacă sunteţi liber-cugetători sau atei, nu încercaţi să scoateţi un astfel de om din Universul lui ! Nu va ieşi ! Avantajele pe care le are în această „ Lume interioară " sunt prea multe, ca să-l aduceţi în lumea reală ! Pentru ce s-ar întoarce ? Să-i fie iarăşi rău ? Tocmai îşi găsise un echilibru interior ...Plus că avea un interlocutor, un prieten, în Isus, pe care nu l-ar fi dat pentru nimic în lume ! Aşa că, eu cel puţin, am încetat să mă mai cert cu creştinii pe chestii de religie ! Nu reacţionează la logică şi basta !

    Dar să ne întoarcem la eul emoţional ! De multe ori acest eu, pe care unii psihologi îl identifică cu subconştientul, este duşmanul nostru ! În realitate, noi nu suntem nici eul emoţional, nici eul raţional, nu suntem nici mintea noastră, nici emoţiile sau sufletul nostru ! Ele fac parte din fiinţa noastră, ne identificăm cu ele, dar nu sunt noi ! Ce suntem noi e ceva mult mai subtil ! Această entitate, conştientă de sine însăşi, care se poate identifica şi cu gândurile sale şi cu sufletul său sau sentimentele sale, ne exprimă într-o mai mare măsură decât o face fiecare din aceste euri false ! Am spus că de multe ori eul emoţional ne este duşman ! El poate fi leneş, superficial, refractar la argumente, comod, nerăbdător ! Eul nostru emoţional poate fi virusat cu o mulţime de defecte de personalitate ! Prin identificarea cu el, noi devenim acel eu şi suportăm consecinţele eului nostru ! Pe acest lucru se bazează succesul programării mentale sau al autosugestiei sau a gândirii pozitive, pentru că înscrie în subconştient sau în mintea acestui eu, un cod de procedură, să-i spun aşa, care să ne ajute şi nu să ne submineze succesul în viaţa ! Mulţi îşi spun, identificându-se în acel moment cu eul raţional, cu mintea lor, că trebuie să fie mai buni sau mai ambiţioşi sau mai calmi sau mai atenţi cu soţiile sau problemele copiilor lor sau, ştiu eu, orice dorinţă sau trăsătură de personalitate pozitivă pe care ei o gândesc ! Dacă aceasta este preluată şi de eul afectiv ca ceva cu adevărat important, succesul integrării ei în mintea noastră cea mai profundă este garantat ! Planurile pozitive şi modele pozitive de personalitate aparţin gândirii raţionale ! Când ele sunt preluate de eul afectiv, aceste planuri, dacă Dumnezeu le aprobă, au cele mai mari şanse să se împlinească, dacă sunt urmate cu perseverenţă ! În înţelepciunea populară există proverbele : „să nu ne întindem mai mult decât ne e plapuma" şi „să nu visăm cai verzi pe pereţi", dar asta nu înseamnă că nu putem visa la orice lucru pozitiv în viaţa noastră şi să-l lăsăm pe Dumnezeu, împreună cu eul nostru emoţional să-l împlinească !

   Întotdeauna când eul emoţional va avea un plan în care crede, are nevoie de raţiune să-l pună în aplicare ! Ar fi preferabil ca metodele de punere în aplicare al acelui plan să fie legale sau să nu aducă prejudicii altei persoane ! De multe ori nu se întâmplă aşa, după cum ştim cu toţii, suntem înconjuraţi de oameni fără scrupule, la care interesul personal şi de familie primează ! Asta e, din păcate, lumea în care trăim ! Din fericire, legile lui Dumnezeu, deşi aparent tolerează orice infracţiune, pentru cine are ochi, în final, pedepseşte orice încălcare a oricărui principiu moral, etic, legal sau spiritual ! Asta e partea bună, pentru că oricine şi-a propus să trăiască curat în această lume, până la urmă, va fi recompensat, dacă nu de cei care vrea el, de cei care au aceleaşi valori etice, morale, ca şi el !  Toţi ne plătim greşelile, mai devreme sau mai târziu ! Aşa că e preferabil să nu le facem conştient ! În rest, fiecare alege cu ce eu să trăiască ! Eu prefer să trăiesc şi să mă identific cu amândouă, în funcţie de situaţie, într-o armonie cât mai profundă ! Sper şi dvs !

sâmbătă, 13 februarie 2010

Din înţelepciunea lui Eckhart Tolle ! Puterea prezentului !

  Un autor care îmi place foarte mult este Eckhart Tolle ! Pentru mine este un psiholog extrem de bun, titulatura sub care el se prezintă fiind de învăţător spiritual şi din punctul meu de vedere, pe bună dreptate ! Conceptul pe care el îl introduce în cartea  „ Puterea prezentului " este cel de corp-durere format din emoţiile noastre refulate din trecutul nostru ! Cu acest corp-durere mulţi dintre noi se identifică, unii pentru a obţine o identitate deosebită datorită suferinţei asumate sau trăite în trecutul nostru, alţii pentru că ceea ce facem în prezent nu ne este pe placul nostru şi identificarea cu acest corp-durere ne dă un sentiment de împlinire mult mai profund, alţii pentru că le place să atragă o energie de compasiune din partea partenerului de viaţă sau  a interlocutorului şi alte şi alte motive pentru care ne identificăm cu acest corp-durere din noi ! Soluţia propusă de autor este trăirea în clipa Acum ! Faţă de acest corp-durere atitudinea să fie de observare şi dacă este posibil de neidentificare cu el, acest corp care îşi trage energia ( psihică ) din identificarea cu el, fiind astfel lipsit de hrana care îl face să supravieţuiască !

  Un alt sfat excelent, dat de autor este acela să nu ne identificăm cu gândurile noastre ! Noi nu suntem gândurile noastre, noi ne exprimăm credinţele cu ajutorul minţii, creierului, prin gânduri, dar mulţi dintre noi rămânem deseori captivi gândurilor noastre sau analizelor noastre şi datorită identificării cu ele, ajungem, în cazul că aceste gânduri sunt negative, chiar până  la sinucidere !

 Dar să ne întoarcem la puterea care rezidă din atenţia dată clipei Acum ! Orice om care trăieşte în clipa Acum, cea prezentă îşi poate extrage o forţă extraordinară pentru că nici trecutul, nici cel imediat ( de câteva minute în urmă, să spunem în urma unui eşec personal sau a unei cearte puternice sau dezamăgiri profunde din cauza cuiva sau a unei anumite situaţii ) nu mai are putere asupra sa, nici viitorul imaginat inconştient sau conştient, pozitiv sau negativ ! E foarte bine să avem planuri pozitive scrise sau în cap, să extragem învăţăturile care ne dau înţelepciune din trecutul nostru sau a celor din jurul nostru, dar Forţa vine din trăirea în clipa Prezent !


  În clipa prezent Acum, noi hotărâm la ce să ne gândim, cărui gând sau sentiment să ne oprim atenţia din trecut, din viitor sau din ce observăm, noi suntem proprii noştrii stăpâni ! Cu cât atenţia este mai concentrată asupra clipei Prezent, Acum, cu atât mai mare este şansa auzirii acelei voci subtile din mintea noastră, pe care creştinii o numesc Duhul Sfânt sau Isus sau Dumnezeu, liber-cugetătorii şi ateii, Hiperconştiinţă, Conştiinţă sau Dumnezeu ! Oricum am numi-o, când scara noastră de valori este una corectă, acelei Voci îi vom auzi mesajul şi îl vom aproba, dacă este conform noţiunii noastre de Divinitate sau nu îl vom aproba, dacă îl vom asocia cu tabăra adversă, numită de creştini Satana, draci, diavoli şi de liber-cugetători şi atei, Subconştient, Partea animalică din noi sau gânduri interceptate accidental din Mentalul colectiv negativ !

  Oricum ar fi, trăirea în prezent ne ajută să ne stabilim direcţiile, să fim la conducere, sub inspiraţia Duhului Sfânt, cum îl numesc creştinii sau Isus sau Dumnezeu sau a Conştiinţei noastre rodate, cum unii liber-cugetători numesc acestă voce inspiratoare ! Alţii îi spun, pur şi simplu, Inspiraţie ! 


   Contează foarte puţin eticheta sau cuvântul pe care îl dăm noi Sursei acelui mesaj, ci forţa şi importanţa lui în viaţa noastră şi, bineînţeles, dacă îl urmăm, conştietizarea gândului sau auzirea lui, dar neîmplinirea în viaţa noastră când suntem siguri că este de la Sursa cea bună, nefăcând să fim decât un sol (pământ neroditor ), cum spune pilda semănătorului lui Isus din Luca 8: 5-15 !

   Vă recomand, din toată inima, acest Ghid Practic, Puterea prezentului, al acestui autor foarte profund, din punctul meu de vedere, Eckhart Tolle ! Ea se poate downloda şi de aici : http://www.scribd.com/doc/2203831/ECKHART-TOLLE-Puterea-Prezentului .

luni, 8 februarie 2010

Tastatură virtuală (pian, saxofon, flaut, nai, chitară electrică ) !

  Ştiu că nu mulţi îşi pot permite o orgă electronică ! Pentru cei care nu au pretenţii prea mari, au o legătură la internet şi vor să se joace pe o orgă electronică, pot da click pe poză sau la adresa : http://www.bgfl.org/bgfl/custom/resources_ftp/client_ftp/ks2/music/piano/index.htm  pentru pian ! Linkul din poză accesează orga cu sunet de flaut ! Mai puteţi seta apăsând pe butonul aferent, sunet de saxofon, orgă, nai, chitară electrică plus câteva ritmuri de tobe destul de bune pentru un amator nepretenţios ! Aşteptaţi după ce daţi click pe poză sau adresa câteva secunde să se încarce programul ,apoi daţi click pe poză ! Este doar o octavă, plus încă 3 note ! Avantajul acestei aplicaţii gratuite este că puteţi accesa notele şi apăsând pe clapele virtuale ale  claviaturii virtuale cu mousul şi apăsând pe tastatura dvs , notele fiind A=DO, S=RE, D=MI şi tot aşa până la MI 2= Ţ ( ' ) . Pentru diezi (clapele negre) sunt literele : W, E, T, Z , U, O, P ! Enjoy ! Pentru părinţi avantajul că copiii pot exersa şi cu căştile pe urechi !

sâmbătă, 6 februarie 2010

Ştiaţi că Steven Seagal se implică direct de peste 20 de ani în poliţia din Louisiana ?

















        Un om pe care îl admir foarte mult este Steven Seagal ! Este budist, o religie despre care Dan Ioaniţescu, un prieten din blogosferă sau Oreste, pe blogurile dumnealui, vă poate vorbi mai multe despre frumuseţea din multe din învăţăturile ei ! Dacă din orice religie iei învăţăturile morale, etice care îţi înalţă şi înnobilează spiritul şi viziunea, eu spun că e foarte bine ! De aceea nu sunt un luptător împotriva religiilor, ci a îndoctrinării mistice în cazul persoanelor cu mai puţin discernământ, care nu pot discerne între realitate şi ficţiune din „scrierile sfinte" ale fiecărei religii !

   Motivul pentru care îmi place acest om , în afară de caracterele personajelor justiţiare din filmele lui este şi acesta că de peste 20 de ani este ajutor de şerif în oraşul în care locuieşte Louissana ! Dacă iniţial s-a implicat în predarea poliţiştilor a unor tehnici de luptă, încet încet a intrat în această lume a oamenilor care îsi pun viaţa în pericol în fiecare zi şi a intervenit în acţiunile reale ale poliţistilor pe stradă ! De ce este pentru mine de admirat aceast om, pentru că nu vorbim despre un om care are nevoie de bani, presupun că a câştigat milioane de dolari din filmele în care a jucat sau a fost producător şi actor, ci pentru că ar fi putut sta deoparte, fără nicio problemă ! A ales însă să se implice în viaţa comunităţii cu abilităţile sale de specialist în arte marţiale (aikido ) şi pentru asta merită toată stima mea ! Acum se face un serial cu aceste implicări, care ar putea fi interpretată ca o publicitate personală, dar aş vrea să văd şi eu cât mai mulţi oameni care se implică direct în viaţa comunităţii din zona lor, când ar putea să stea fără probleme şi să privească, datorită libertăţii lor financiare ! Sunt convins că sunt şi au toată admiraţia mea !






 Articolele despre acest subiect : http://www.pbpulse.com/tv/reality-tv/2009/12/04/steven-seagal-is-a-real-life-louisiana-deputy-sheriff-in-reality-tv-show/

http://www.tvsquad.com/2009/09/10/steven-seagal-has-been-a-cop-for-20-years/ şi multe altele...

 Eu spun că este un exemplu bun şi astfel de oameni care nu pun foarte mult preţ pe viaţa lor, spre binele comunităţii şi oamenilor din jurul lor, merită promovaţi ! Pentru mine e un altfel de actor de succes !

Ştiaţi că Steven Seagal se implică direct de peste 20 de ani în poliţia din Louisiana ?

















        Un om pe care îl admir foarte mult este Steven Seagal ! Este budist, o religie despre care Dan Ioaniţescu, un prieten din blogosferă sau Oreste, pe blogurile dumnealui, vă poate vorbi mai multe despre frumuseţea din multe din învăţăturile ei ! Dacă din orice religie iei învăţăturile morale, etice care îţi înalţă şi înnobilează spiritul şi viziunea, eu spun că e foarte bine ! De aceea nu sunt un luptător împotriva religiilor, ci a îndoctrinării mistice în cazul persoanelor cu mai puţin discernământ, care nu pot discerne între realitate şi ficţiune din „scrierile sfinte" ale fiecărei religii !

   Motivul pentru care îmi place acest om , în afară de caracterele personajelor justiţiare din filmele lui este şi acesta că de peste 20 de ani este ajutor de şerif în oraşul în care locuieşte Louissana ! Dacă iniţial s-a implicat în predarea poliţiştilor a unor tehnici de luptă, încet încet a intrat în această lume a oamenilor care îsi pun viaţa în pericol în fiecare zi şi a intervenit în acţiunile reale ale poliţistilor pe stradă ! De ce este pentru mine de admirat aceast om, pentru că nu vorbim despre un om care are nevoie de bani, presupun că a câştigat milioane de dolari din filmele în care a jucat sau a fost producător şi actor, ci pentru că ar fi putut sta deoparte, fără nicio problemă ! A ales însă să se implice în viaţa comunităţii cu abilităţile sale de specialist în arte marţiale (aikido ) şi pentru asta merită toată stima mea ! Acum se face un serial cu aceste implicări, care ar putea fi interpretată ca o publicitate personală, dar aş vrea să văd şi eu cât mai mulţi oameni care se implică direct în viaţa comunităţii din zona lor, când ar putea să stea fără probleme şi să privească, datorită libertăţii lor financiare ! Sunt convins că sunt şi au toată admiraţia mea !






 Articolele despre acest subiect : http://www.pbpulse.com/tv/reality-tv/2009/12/04/steven-seagal-is-a-real-life-louisiana-deputy-sheriff-in-reality-tv-show/

http://www.tvsquad.com/2009/09/10/steven-seagal-has-been-a-cop-for-20-years/ şi multe altele...

 Eu spun că este un exemplu bun şi astfel de oameni care nu pun foarte mult preţ pe viaţa lor, spre binele comunităţii şi oamenilor din jurul lor, merită promovaţi ! Pentru mine e un altfel de actor de succes !